Patru barbati si o femeie, originari din Chisinau si Ialoveni au fost arestati pentru ca produceau si vindeau droguri prin internet. Suma pe care au castigat-o acestia ar depasi 10 milioane de lei.

Publicat:15.04.2019, 12:06

Potrivit politistilor, totul s-a intamplat in orasul Chisinau. Faptasii au creat trei magazine online si vindeau drogurile cu ajutorul aplicatiilor electronice. Ei plasau anunturi cu tipul si cantitatea drogurilor, precum si regiunea unde acestea pot fi ridicate.



Ulterior, drogurile erau plasate in ascunzisuri, iar dupa ce consumatorul achita prin terminalele electronice, el primea locatia unde putea fi gasit drogul.

S-a stabilit ca pe parcursul unei perioade nedeterminate de timp, suspectii au reusit sa arunce in ascunzisuri peste 9000 de pachetele cu droguri. Greutatea drogurilor era diferita, incepand de la 0,5 grame pana la 50 grame.

Dupa 15 perchezitii efectuate la domiciliile si in automobilele faptasilor au fost ridicate mai multe telefoane mobile, calculatoare utilizate, 2500 de euro, carduri bancare 140 cartele SIM pentru gestionarea tranzactiilor financiare.

De asemenea, a fost depistat si lichidat un laborator de producere a drogurilor cu tehnica si utilaj necesar in raionul Ialoveni, iar in locurile utilizate cu ascunzisuri au fost ridicate droguri in cantitati deosebit de mari cu o valoare de aproximativ 500 de mii lei. Tot la Ialoveni se pastrau si precursorii destinati fabricarii drogurilor care erau adusi prin contrabanda din Ucraina.

Oamenii legii au aplicat sechestru pe doua automobile de lux de model BMW si pe un apartament din Chisinau care ar costa aproximativ 50 mii de euro. Toate fiind procurate de pe urma afacerii sale ilegale.

Suspectii au fost arestati pentru 30 de zile.

Daca vor fi gasiti vinovati, acestia risca inchisoare de la 7 la 15 ani.