Focul izbucnit intr-una din aceste locuinte s-a extins, din cauza vantului care a suflat cu putere. Rand pe rand, casele erau cuprinse de flacari, sub privirile localnicilor, care incercau sa-si salveze bunurile.
Pentru a securiza zona si a-i tine departe pe oameni de incendiu, autoritatile au mobilizat 200 de soldati. In lupta cu flacarile uriase, au fost trimisi sute de pompieri, cu 50 de autospeciale, cateva elicoptere, dar si un avion de stingere a incendiilor IL-76.
Autoritatile au decretat stare de urgenta, iar oamenii care locuiesc prin apropiere, cam 600 la numar au fost evacuati. Martorii spun ca s-au auzit si cateva deflagratii, cel mai probabil au explodat butelii de gaz.
La spital au ajuns trei persoane, care au suferit arsuri. Alte 23 au avut nevoie de ingrijirea medicilor. Politia a deschis o ancheta pentru a afla de la ce a pornit focul.

