Presedintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, ca masacrul care a avut loc la un liceu tehnic dintr-o localitate din Crimeea este rezultatul " globalizarii".

Publicat:18.10.2018, 15:02

„Este rezultatul globalizarii. Pe retelele sociale, pe internet. Vedem ca exista o întreaga comunitate care a fost creata. Totul a început cu evenimentele tragice din scolile din Statele Unite”, a spus Putin, conform AFP, informeaza Agerpres.

Fosta iubita a elevului de 18 ani care a deschis focul miercuri la liceul din Kerci la care învata a declarat ca baiatul a vrut sa se razbune pe elevii care l-au umilit si ca el nu mai voia sa traiasca. 

„El a spus ca nu mai are încredere în oameni, dupa ce colegi din clasa lui începusera sa-l umileasca pentru ca nu era ca ceilalti”, a afirmat adolescenta în vârsta de 15 ani, sub rezerva anonimatului.

Din acest motiv, Vladislav „nu mai voia sa traiasca” si a vrut sa se razbune, a mai spus ea.

Vladislav Rosliakov, un elev în vârsta de 18 ani, a fost identificat de autoritati drept autorul atacului de miercuri, în care 20 de persoane au fost ucise si alte 44 au fost ranite.

Cotidianul Kommersant a afirmat ca tânarul „a crescut într-o familie destul de saraca”: tatal lui, cu handicap, nu locuia cu mama baiatului. Femeia lucreaza într-o clinica si este membra a Martorilor lui Iehova, organizatie considerata „extremista” si interzisa în Rusia.