Migratia pustieste Moldova. Am pierdut o generatie incepand din anii 90, iar acum cei plecati isi iau si copiii, lasandu-ne fara o alta generatie. Asa se face ca, in tara, scoli intregi sunt inchise deoarece bancile raman pustii. Si economia este grav afectata pentru ca in curand mai ca nu va mai avea cine sa munceasca. In Europa, elevilor nostri li se deschid perspective noi, iar pentru multi dintre ei, usa prin care s-ar intoarce acasa e deja inchisa pentru totdeauna.


De cand s-a prins in hora independentei, Moldova a facut mai multi pasi inapoi decat inainte. 


Tara noastra i-a pierdut pe toti acesti elevi, care-au ajuns sa invete hora moldoveneasca in Italia si nu acasa la ei.


Maxim si sora sa, sunt dintr-o familie stabilita in Padova, cu toate cele trei generatii ale sale. Bunica Agafia a venit prima. Apoi, pe rand si-a adus fiica si nepotii.


Cat timp i-a asteptat aici, le-a scris si poezii. 


Aici, copiii sunt fericiti. Alaturi de mama si bunica se simt mai acasa decat in Moldova. Alina isi aminteste cu groaza de anii pe care i-a petrecut intr-o familie straina, platita ca sa aiba grija de ea. 


Micuta si-a sters repejor lacrimile si ne-a condus mandra la scoala unde invata impreuna cu fratele sau. 


In Italia, rar gasesti o scoala in care sa nu invete vreun elev moldovean.


Multi vorbesc deja italiana mai bine decat romana. 


Iar de tara pe care au lasat-o si... care i-a lasat sa plece, isi amintesc cam rar.


Intre timp, Moldova e tot mai pustie.


Singurul studiu pe care-l are Ministerul Educatiei la acest capitol arata ca numai in vara anului 2011 au plecat peste hotare 7 mii de elevi. De aici si controversata reforma in invatamant. Pana acum au fost inchise 128 de scoli, iar alte 14 vor avea aceeasi soarta in acest an.


De sus, din birourile guvernantilor, schema arata ideal: se reduce numarul elevilor, se inchid scolile, se micsoreaza cheltuielile. Realitatea, insa, e mai cruda. 


Iar acesta e doar inceputul, spun expertii. 


Si daca acum totul pare floare la ureche, pe termen lung consecintele acestui fenomen sunt grave. 


Asta inseamna ca dupa scoli, se vor inchide maternitati, spitale, gradinite. Cel mai mult va avea de suferit economia, si asa zdrentuita, a acestei tari. Brate de munca vor fi tot mai putine. 


Si tot asa... facem un pas inainte si doi inapoi. Am pierdut deja aproape doua generatii de oameni. Iar cei care-au ocupat fotolii de-a lungul anilor n-au gasit inca solutia pentru a opri aceasta hora dramatica.