Google+

O fetita de 13 ani din Rusia a scris istorie in patinajul mondial. Antrenorul ei si-a pus mainile in cap - FOTO si VIDEO

O fetita de 13 ani din Rusia a devenit prima patinatoare din istorie care a reusit doua sarituri cvadruple intr-un program liber, oficial.

 

La Campionatul Mondial de Juniori la Patinaj artistic, desfăşurat în Bulgaria, rusoaica Alexandra Trusova a câştigat medalia de aur şi s-a încoronat drept una dintre cele mai mari speranţe ale patinajului feminin mondial.

 

Pentru prima dată în istoria patinajului feminin, o patinatoare a reuşit două sărituri cvadruple, adică cu patru rotaţii. Este vorbă un Cvadruplu Salchow şi un Cvadruplu Toeloop.

 

Pe lângă aceste două sărituri incredibil de dificile, Trusova a reuşit alte 3 combinaţii de câte două sărituri triple - cele mai grele din codul de punctaj. A obţinut pentru programul liber un scor tehnic de 92.35, un record absolut în patinajul feminin. Este mai mare decât cel realizat la Jocurile Olimpice de compatrioata să Alina Zagitova, medaliată cu aur. Cele două se antrenează împreună la şcoala din Moscova a lui Eteri Tutberidze.

 

La afişarea notelor, unul dintre antrenorii ei şi-a pus mâinile în cap. Este un moment istoric - au apreciat experţii, admirând calităţile ieşite din comun ale micuţei patinatoare.

 

De ce este atât de important ce a reuşit Trusova? Dacă în patinajul masculin, săriturile cvadruple au devenit ceva comun, este foarte greu pentru femei să le execute. Singura patinatoare din istorie care a reuşit un cvadruplu Salchow a fost japoneza Miki Ando în 2008, într-o singură competiţie oficială. De atunci nicio patinatoare nu a executat o cvadruplă într-o competiţie oficială. Până la Trusova. Au fost câteva femei - senioare - care au exersat săritura, dar nu au reuşit-o oficial.

 

 Deşi mulţi pun reuşita Alexandrei pe seama corpului ei de copil, care o ajută la viteza de rotaţie, nimeni nu-i poate nega talentul şi curajul de a sări două dintre cele mai dificile sărituri din acest sport. Cu punctajul obţinut, Trusova ar fi câştigat medalia de argint în competiţia băieţilor.


Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Sport
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn