Google+

Reactia celor de la FC Milsami dupa ce 13 jucatori au decis sa plece de la club: "Clubul Milsami Orhei nu are probleme cu finantarea"

Dupa ce acum cateva zile, cu 2 saptamani inainte de noul sezon, 13 jucatori de la Milsami Orhei au decis sa plece, spun ei, ca din cauza problemelor financiare, administratia clubului vine cu o reactie. Intr-un comunicat emis de FC Milsami Orhei scrie ca gruparea orheiana nu are nicio problema cu finantarea si ca de fapt este vorba despre o reorganizare a activitatii clubului.

 

Comunicatul emis de FC Milasami Orhei:

 

"În prezent echipa de fotbal „Milsami” se află în etapa de intersezon, unde după finalul campionatului, la fel ca în cadrul oricarui alt club profesionist de fotbal, a fost efectuata analiza evoluţiei echipei în sezonul recent încheiat, evaluarea lotului, obiectivelor trasate, precum şi rezultatelor acumulate. Ca rezultat Adminsitraţia Clubului şi staff-ul tehnic au decis reorganizarea activităţii clubului la nivel sportiv, organizational, etc. 

Inclusiv în cadrul acestui proces, a fost invitat, la carma echipei Veaceslav Rusnac. Un antrenor cu un palmares solid şi viziuni moderne privind organizarea echipei şi a proceselor de antrenament. În acest sezon de tranziţie dumnealui va încerca să implementeze idei noi şi să refacă fundamentul echipei.

O primă etapă în cadrul acestui proces o constituie reorganizarea lotului jucătorilor primei echipe, în conformitate cu viziunile staff-ului tehnic. Astfel, în acest sens, componenţa lotului urmează a fi modificată corespunzător, constituind o activitate specifică unui club modern în cadrul perioadei de intersezon.

Ținem să punctăm că Fotbal Club Milsami Orhei nu are probleme cu finanţarea, clubul nostru onorându-şi mereu obligaţiile contractuale.

Echipa este asigurată cu tot ce este nevoie din punct de vedere tehnico-material în această perioadă de pregătire către Europa League şi Divizia Nationala.

Revenind la titlurile apărute recent în unele surse mass-media privind micşorarea bugetului echipei, le considerăm din start eronate şi false. Ne întrebăm cine poate cunoaşte care este volumul finanţarii clubului Milsami şi invităm autorii articolelor să numească cifra la care a ajuns bugetul echipei în urma micşorării de doua ori, după cum afirmă dânşii. 
Facem apel către instituţiile de presă să dea dovadă de corectitudine şi obiectivism în abordarea acestei situaţii!
De asemenea facem apel către toţi suporterii echipei Milsami să nu ia în seamă articolele publicate de site-uri care inventează ştiri şi titluri ce nu corespund realităţii, şi îi invităm să ne fie alături în aceste clipe, la fel cum şi-au demonstrat fidelitatea şi pe parcursul anilor precedenţi!"


Sursa: PRO TV
Citeste mai multe despre: ,

stiri pe acelasi subiect:

vezi mai multe stiri din Sport
    Euro
    • Leu moldovenesc
      2.8 lei
    • Euro
      323 eur
    • Dolar S.U.A.
      323 usd
    • Leu romanesc
      323 ron
    • Rubla ruseasca
      4 rub
    • Hrivna ucraineana
      4 uah
    • Leva bulgara
      4 bgn