Sporting Lisabona viseaza frumos la primul titlu national dupa o pauza de 14 ani. Alb-verzii au invins rivala FC Porto, in derby, scor 2 la 0. Gratie succesului, Sporting a urcat in fotoliul de lider al campionatului portughez.

Publicat:03.01.2016, 14:05

Etapa a 15-a a ligii portugheze a oferit fanilor un meci de gala. Sporting a dat piept cu FC Porto, pe arena Jose Alvalade, din capitala. In fata a 50 de mii de spectatori, prezenti in tribune, gazdele au dominat partida cap-coada si au ratat numeroase ocazii. Au inscris mai intai la mijlocul primei reprize, iar apoi pe final de meci. Eroul serii a fost Slimani, autorul ambelor goluri. 


Astfel, s-a intrerupt seria impresionanta de 34 de meciuri fara infrangeri a gruparii FC Porto in competitiile interne. Sporting a devenit lider in Portugalia, cu 38 de puncte. FC Porto a ramas cu 36, iar Benfica are 34 de puncte. Ultima data, Sporting Lisabona devenea campioana nationala in anul 2002. Intre timp, in Scotia, marea favorita la titlu, Celtic a batut formatia Partick, scor 1 la 0. Griffiths a marcat singurul gol. Celtic este liderul campionatului, are un avans de 3 puncte fata de Aberdeen si un meci mai putin jucat.