Rusia este dispusă să discute despre un armistițiu temporar în Ucraina, însă doar în condițiile în care se fac progrese privind un acord de pace, potrivit unor surse de la Moscova familiarizate cu problema, citate de Bloomberg, potrivit adevarul.ro.
În primul semnal al unui răspuns pozitiv din partea președintelui Vladimir Putin la apelul omologul american Donald Trump pentru un acord de încetare a focului, oferta rusă a fost transmisă în cadrul discuțiilor care au avut loc luna trecută în Arabia Saudită între înalți oficiali ruși și americani, au spus aceste surse, care au vorbit sub rezerva anonimatului.
Rusia ar fi acord cu încetarea ostilităților însă mai întâi ar trebui să fie stabilite cu claritate principiile-cadru ale înțelegerii finale, au spus două persoane la curent cu problema. Rusia va insista în special asupra stabilirii parametrilor unei eventuale misiuni de menţinere a păcii, inclusiv asupra unei înțelegeri cu privire la ţările care vor participa la aceasta, a spus o altă persoană familiarizată cu problema.
Aceste detalii ies la iveală în contextul în care SUA și Ucraina plănuiesc să se întâlnească săptămâna viitoare în Arabia Saudită pentru a purta primele discuții directe de la disputa din Biroul Oval între Trump și Volodimir Zelenski, săptămâna trecută. Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că întâlnirea are drept scop să se cadă de acord asupra „unui cadru pentru un acord de pace și o încetare inițială a focului”.
Donald Trump, mesaje contradictorii privind atitudinea față de Rusia
Vorbind din Biroul Oval vineri, Trump a spus că face eforturi să obțină o înțelegere pentru a pune capăt luptelor și s-a arătat încrezător că Putin își dorește să ajungă la un acord. „Cred că va fi mai generos decât ar trebui să fie”, a spus Trump reporterilor.
„Cred că ne descurcăm foarte bine cu Rusia”, a spus el. „Dar acum bombardează în draci Ucraina.”
„Îmi este mai dificil, sincer, să negociez cu Ucraina” decât cu Rusia, a subliniat el.
Comentariile sale vin după ce în aceeași zi a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a amenințat că va impune noi sancțiuni și tarife Rusiei pentru a împinge Kremlinul să accepte un acord de pace.
Între timp, Zelenski a anunțat în discursul său video zilnic: „Astăzi, cea mai intensă activitate cu echipa președintelui Trump a avut loc pe tot parcursul zilei la diferite niveluri”.
„Subiectul este clar: pace cât mai curând posibil, securitate cât mai fiabilă posibil”, a spus el. „Ucraina este foarte constructivă.”
Rusia a declarat că nu va accepta prezența trupelor NATO pe teritoriul ucrainean, respingând propunerea țărilor europene de a crea o „coaliție a celor dispuși” pentru a contribui la monitorizarea respectării unui eventual acord de pace. Însă nu se opune, de pildă, ca țări precum China, care au fost neutre în conflict, să desfășoare forțe în Ucraina, au spus cele două persoane.
Rusia a respins armistițiul propus de europeni
De la învestirea sa din 20 ianuarie, Trump a răsturnat politica SUA cu privire la invazia rusă, motivând că dorește să pună capăt rapid războiului intrat în al patrulea an.
Astfel, a purtat discuții telefonice cu Putin luna trecută și cei doi lideri s-au pus de acord să organizeze un summit, pentru care nu a fost fixată o dată. Trump pare să fi renunțat la sprijinul SUA pentru eventuala aderare a Ucrainei în NATO, iar înalții săi oficiali au spus că este nerealist ca Kievul să se aștepte la recuperarea întregului teritoriu ucrainean confiscat de Rusia din 2014.
După confruntarea cu Zelenski de la Casa Albă, Trump a întrerupt ajutorul militar acordat Ucrainei și a suspendat unele schimburi de informații cu Kievul, șocându-i pe aliații europeni care avertizează că SUA riscă să răsplătească agresiunea Rusiei prin invadarea Ucrainei.
Putin a respins în mod repetat o propunere de genul celei a lui Trump de a pune capăt rapid războiului. De pildă, în timpul conferinței sale de presă anuale din decembrie, el a spus: „Nu avem nevoie de un armistițiu – avem nevoie de pace: pe termen lung, durabilă, cu garanții pentru Federația Rusă și cetățenii săi”.
Rusia a respins joi un plan franco-britanic pentru un armistițiu parțial de o lună presupunând oprirea operațiunilor aeriene și maritime, inclusiv atacurile asupra infrastructurii energetice.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.