Focul i-a distrus afacerea. Zeci de hectare de grau au ars la Drochia dupa ce o masina a explodat in apropierea lanului. Alte peste 200 de hectare au fost salvate dupa ce pompierii au luptat cu flacarile timp de cateva ore.

Incendiul a avut loc ieri, in satul Maramonovca din raionul Drochia. Proprietarul terenului spune ca era in masina cand la un moment dat aceasta a luat foc. Rezervorul a explodat iar fragmente inca arzand, au fost aruncate la cativa metri si au ajuns pe lanul de grau.

Vasile CUBEI, PROPRIETARUL LANULUI: "Am intrat cu masina, am mers prin câmp si deodata din spate a început a arde. Mai apoi a ars masina. Desi aveam de toate, doua masini cu apa, plug, avem discuri, stingatoare de foc. Masina a explodat si a început a arde câmpul."

Muncitorii din apropiere spun ca nu au vazut nimic.

MUNCITOR: "Nu am vazut cum s-a întâmplat. Nu stiu, de unde sa stiu."

Focul a distrus 19 hectare de grau. Oamenii au chemat imediat pompieri care au intervenit cu doua autospeciale. Acestia au luptat cu flacarile timp de cateva ore si au reusit sa salveze alte aproape 200 de hectare.

Salvatorii recomanda evitarea fumatului in apropierea si efectuarea lucrarilor cu surse de foc in apropierea lanurilor.