Astăzi, Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura municipiului Bălți, au reținut patru persoane publice, vizate în mai multe cauze penale pornite pentru trafic de influență, corupere pasivă și corupere activă. Printre suspecți se numără un angajat al Serviciului Cadastral Teritorial Bălți, un șef de birou din cadrul Cadastrul Bunurilor Imobile din Chișinău, șeful adjunct interimar al Direcției de arhitectură și urbanism din cadrul Primăriei municipiului Bălți, dar și un consilier municipal.

Schemă infracțională bine organizată

Potrivit CNA, bănuiții ar fi pus la punct o schemă infracțională bine organizată, prin care ar fi eliberat, ilegal, acte permisive pentru lucrări cadastrale. Pentru aceste servicii, funcționarii ar fi cerut și primit bani de la persoane fizice și juridice, sumele variind între 10 mii și 120 de mii de lei.

Conform probelor acumulate, consilierul municipal ar fi pretins bani invocând influență asupra unor angajați din cadrul Serviciului Cadastral Teritorial Bălți, al IP „Cadastrul Bunurilor Imobile”, dar și asupra unor subdiviziuni ale Primăriei. În schimb, acesta ar fi facilitat înregistrarea drepturilor de proprietate, recepționarea lucrărilor de construcție și eliberarea actelor permisive.

La rândul lor, funcționarii implicați ar fi acceptat să efectueze lucrări cadastrale chiar și în condițiile unor abateri de la proiect, contrasemnând acte cu date anterioare.

Ce lucruri au fost ridicate în urma perchezițiilor?

În cursul zilei de astăzi, ofițerii CNA și procurorii au descins 33 de percheziții la sediile instituțiilor, în automobile și la domiciliile suspecților. În urma descinderilor, au fost ridicate sume de bani, purtători de informații și alte probe relevante.

Cele patru persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator. 

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.