Cu prilejul marcării a 35 de ani de la fondarea Poliției Naționale, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință polițiștilor și polițistelor care contribuie zilnic la siguranța cetățenilor, la menținerea ordinii publice și la apărarea suveranității statului.

Șefa statului a subliniat că Poliția Națională a evoluat odată cu Republica Moldova, fiind nevoită să se adapteze unui context de securitate tot mai complicat, marcat de riscuri noi și amenințări hibride. Maia Sandu a evidențiat rolul esențial al polițiștilor în protejarea democrației, mai ales în ultimii ani, când țara a fost supusă unor tentative serioase de influențare a proceselor democratice, de cumpărare a voturilor și de subminare a încrederii cetățenilor în instituțiile statului.

„Ultimii ani au fost ani dificili pentru democrația și suveranitatea Republicii Moldova. Țara noastră a fost ținta unor încercări de a influența alegerile și de a slăbi statul. Iar Poliția Națională a fost în prima linie de apărare, pentru ca viitorul Moldovei să fie decis de cetățenii săi, nu de influențe externe”, a declarat Președinta.

Totodată, Maia Sandu a atras atenția asupra unor provocări tot mai presante, în special fenomenul traficului și consumului de droguri, care afectează tinerii și comunitățile din întreaga țară. Șefa statului a subliniat că este nevoie de reacții ferme și adaptate realităților actuale, exprimându-și încrederea în profesionalismul polițiștilor pentru a combate acest pericol și a proteja copiii.

În final, Președintele a reiterat că consolidarea statului de drept și respectarea standardelor de integritate sunt esențiale pentru parcursul european al Republicii Moldova și a încurajat Poliția Națională să continue să acționeze cu responsabilitate și devotament în slujba cetățenilor. 

Cu prilejul zilei profesionale, Maia Sandu a acordat distincții de stat mai multor angajați ai Poliției Naționale.