700 de lei pentru rechizite, ghiozdan sau alte lucruri necesare pentru școală. De acest ajutor vor beneficia aproximativ 8.000 de copii din Chișinău. Banii vor fi oferiți de Primăria capitalei.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI:„Primăria Chișinău, în acest an, la fel ca în anii precedenți, va oferi pentru circa 8.000 de copii câte 700 de lei pentru începutul anului școlar. Cu siguranță, poate nu este mult, dar ne străduim ca în fiecare an să venim cu acest sprijin pentru copii și familiile care au foarte mari necesități.”
Banii pot fi folosiți pentru rechizite, ghiozdane și alte lucruri necesare pentru școală. Programul face parte din măsurile sociale ale municipalității. Banii sunt ridicați de părinți de la oficiile poștale, în baza dosarelor depuse de instituțiile de învățământ. Copiii care deja studiază în instituție pot beneficia de acest sprijin financiar încă de la mijlocul verii. În cazul celor din clasa întâi sau a zecea, banii pot fi ridicați pe parcursul toamnei.


