Dupa declaratiile de astazi ale liderului PCRM, Vladimir Voronin, deputatul partidul Actiune si Solidaritate, Lilian Carp, a venit cu o lista in care a prezintat cele 10 mari pacate ale lui Voronin pe care le-a facut in timpul guvernarii sale.
"Primul mare pacat a lui Voronin este privatizarea Hotelului National care este si pana astazi in paragina, de ce spun, pentru ca deciziile pe care le iau politicienii isi au efect pe multi ani inainte. Modalitatea de privatizarea a acestui teren, a acestui hotel lasa foarte multe semne de intrebare.
Un alt mare pacat a guvernarii lui Voronin, au fost prin modificarea legii 419, care a fost votata la 22 decembrie 2006, cu privire la datoria de stat. Astfel, a aparut baza legala petru acordarea de credite de urgenta catre Banca Nationala. Aceasta usita de fapt a deschis posibilitatea ca din bugetul de stat sa mearga spre Banca Nationala a banilor care au fost furati sub genericul "Furtul Miliardului". Si vreau sa-i aduc aminte lui Voronin ca o parte din acele sume de bani care au fost acordate ca si garantii din partea statului, au fost acordate de guvernul Gaburici, in acel guvern minoritar al PDM si PLDM, incoronat cu votul lui Voronin. Nemijlocit fiind implicat in scoaterea din rezerva de stat a peste 4 miliarde de lei.
Un alt mare pacat, daca tot vorbim de lustratia politica, vorbim despre faptul cum la data de 16 ianuarie 2007, cand la Moldexpo, care apartinea APP-ului si care era in subordinea lui Igor Dodon, care a fost promovat de Voronin. Intr-un pavilion apare asa-numita casa a sarbatorii. Acaesta casa a sarbatorii apare si un actionar cu o cota de aproape 12,5% ale lui Diana si Vadim Filip, care de fapt sunt finii lui Dodon.
Un alt punct sau o alta hotie pe care a facut-o guvernarea comunista a lui Voronin, a fost restaurantul Ghiocelul Dalb de la parcul La Izvor, sa va aduceti aminte cum a fost privatizat si cum s-a incercat privatizarea acestor insule din parcul La Izvor.
La 4 iulie 2008, a avut loc un alt act de vitejie si de hotie facuta de guvernarea lui Voronin. A fost vinderea a 10,65 din hectare de teren din Gradina Moldovei, prin hotararea Guvernului 126 din 04.07.2008 si la un pret normativ, fara licitatie, la un pret de nimic, vreo 16 milioane de lei.
La data de 7 august 2008, are loc privatizarea sanatoriului Moldova din Odesa, practic de nimic.
La data de 4 mai 2007, este inregistrat un proiect de lege care este semnat de Gheorghe Popa si actuala Bascana a Gagauziei, Irina Vlah, pentru aprobarea privatizarii AIR Moldova, hotelul Codru si cantinei Parlamentului.La data de 3 octombrie 2008, guvernul aproba prin aviz privatizarea acestor bunuri, iar la data de 7 noiembrie 2008, Voronin semneaza decretul de promulgare a legii care permite privatizarea AIR Moldova si hotelul Codru, noi stim pe miinile cui a ajuns AIR Moldova si ce probleme sunt astazi privind prestarea de servicii de catre Air Moldova. Si la data de 24 decembrie 2008 este privatizat hotelul Codru.
Dar si cum a fost privatizarea terenului de la cimitirul Eroilor, este unicul cimitir din razboiul I Mondial. Si practic este un cimitir care sunt ingropati ostasi din Primul Razboi Mondial, atat din Romania, Rusia Tarista, din Cehia, este un cimitir international. Iar baietii au vandut chiar si cimitire la preturi normative.
Si sa nu uitam si de marea fapta a lui Voronin care a permis constructia in paduri si astazi va trebui sa modificam legislatia, in timpul apropiat va fi un proiect de lege care va interzice acest lucru, si marea lui mosie de la Padurea Tiganca" , a mentionat Carp.
Din 2001 si pana in anul 2009, Vladimir Voronin a ocupat functia de presedinte a Republicii Moldova. Iar dupa, plecarea acestuia el a ocupat mai multe posturi in fruntea statului. La moemnt, acesta este liderul PCRM si ocupa fotoliul de deputat in Parlament.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

