Criticul literar, scriitorul si filologul Ion Ciocanu s-a stins din viata ieri. El avea 81 de ani.

Despre decesul lui Ion Ciocanu a anuntat pe retelele sociale fiica scriitorului, Argentina Gribincea.

Argentina GRIBINCEA, FIICA LUI ION CIOCANU:"Acum opt ore inca vorbeam cu tata, acum sapte ore ii rugam pe doctori sa faca tot ce pot... Din nou, ca si in cazul mamei, a fost prea tarziu si zadarnic... Tata, iarta-ma! Dumnezeu sa te ierte si sa te primeasca in Imparatia Sa... Ai fost un tata sever, dar cu dreptate, si ne-ai lasat ca mostenire ceea ce era mai important pentru tine: iubirea de Tara si demnitatea de Neam. Dupa ce vom epuiza lacrimile, cu astea doua, mostenite de la tine, iti vom cinsti amintirea. Lumina Lina, tata. Va rog frumos, rugati-va, dragi prieteni, pentru pacea sufletului tatalui nostru, Ion Ciocanu.

Ion Ciocanu a fost un critic literar, filozof, pedagog si scriitor recunoscut prin atitudinea sa intransigenta fata de politica de deznationalizare a romanilor basarabeni si de subminare a limbii romane in Republica Moldova.

A fost director general al Departamentul de Stat al Limbilor (1993-1994) si sef al Directiei Promovare a Limbii Oficiale si Control asupra Respectarii Legislatiei Lingvistice din cadrul Departamentului Relatii Interetnice si Functionarea Limbilor (1998-2001).

Este autorul unui impresionant numar de culegeri de articole si studii literare cum ar fi: "Caracter si conflicte", "Dialogul continuu", "Permanente" etc.