A facut cunostinta cu doua moldovence pe care le-a chemat la el, a trait cu una din ele in concubinaj o luna, iar apoi sub pretextul unei „calatorii turistice” le-a dus in Elvetia si Germania si le-a impus sa se prostituieze. Un albanez a fost extradat din Muntenegru in Moldova si trimis in judecata de autoritatile de la noi.
Potrivit oamenilor legii, invinuitul in varsta de 44 de ani, domiciliat in Albania, a cunoscut victimele, care erau doua surori orfane, cu varste de 26 si 28 de ani, prin intermediul unei retele de socializare. Una dintre ele are un copil.
Acesta le-a invitat in Albania, iar tinerele au acceptat si au primit bani de la faptas pentru perfectarea pasapoartelor.
Ajunse in Albania, au fost cazati toti trei la domiciliul acestuia, impreuna cu parintii lui.
Dupa aproximativ o luna, invinuitul le-a zis ca ar vrea sa le organizeze o calatorie in Elvetia. Acolo, insa, surorile au fost adapostite intr-un local si exploatate sexual aproximativ 2-3 saptamani.
Ulterior, acesta le-a transportat in Germania, unde le-a impus sa presteze servicii sexuale intr-un local, pentru aproximativ aceeasi perioada, chiar daca aveau probleme de sanatate.
Desi invinuitul le promisese jumatate din castigul lor, acestea nu au fost remunerate.
Dupa un conflict cu invinuitul, una dintre surori a apelat la proprietarul localului, care le-a ajutat sa revina in Albania, unde ramasese copilul uneia din victime.
Acolo, fortele de ordine au adus copilul victimei, iar cu ajutorul Organizatiei Internationale pentru Migratie, toti trei au fost ajutati sa revina in Moldova.
Individul a fost extradat autoritatilor noastre, chiar daca atunci cand a comis crima nu era in Moldova.


