Un bărbat de 51 de ani din Chișinău, anunțat în căutare în anul 2002 pentru comiterea unui dublu omor, precum și pentru comiterea unor tâlhării, a fost reținut și  plasat în penitenciar.

Potrivit poliției, bărbatul în anul 1999, împreună cu un complice, au atacat doi angajați ai unei benzinării din raionul Nisporeni, folosind un cuțit și o țeavă metalică, pentru a fura bani și motorină în cantități mari.

Tot el, în anul 2001, împreună cu alți trei indivizi, au pătruns într-o gospodărie din  Chișinău, de unde au sustras obiecte de valoare și au bătut proprietarii casei. 

În anul 2002, acesta a pătruns într-o gospodărie din satul Grătiești și, în timp ce proprietarii dormeau, împreună cu alți doi complici, i-au împușcat pe stăpâni, ceea ce a dus la decesul acestora.

În tot acest timp, bărbatul se ascundea în alte țări sub identitatea unei persoane străine.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.