Un bărbat de 29 de ani a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare, după ce a lovit mai mulți polițiști și a deteriorat o autospecială în timpul unei intervenții la un magazin din Vadul lui Vodă.

Potrivit Procuraturii Generale, cazul a avut loc în seara zilei de 16 iulie 2025. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a luat două sticle cu băuturi alcoolice dintr-un magazin din Vadul lui Vodă fără să le achite.

Acesta a fost oprit de paza magazinului, iar după ce i-au fost prezentate imaginile de pe camerele de supraveghere, a restituit bunurile.

A fost chemată poliția

Pentru comportamentul agresiv, la locul incidentului a fost chemată poliția. Bărbatul a refuzat să urce în mașina de serviciu, a insultat și a amenințat polițiștii, apoi i-a lovit cu pumnii și picioarele.

Ajuns în autospecială, acesta a continuat să fie agresiv și a deteriorat mai multe componente ale mașinii.

Individul și-a recunoscut vina.

Antecedente penale

Bărbatul a fost condamnat anterior pentru circulația ilegală a drogurilor, dezertare, furt, escrocherie și delapidarea averii străine.