A fost imbulzeala mare la universitatile din capitala unde a inceput admiterea. Treziti cu noaptea-n cap, tinerii au mers sa-si depuna dosarele, iar acolo au stat la coada ore in sir. Multi dintre absolventi se viseaza medici, economisti sau oameni de afaceri. Ce-si doresc cel mai mult acum, insa, este sa invete la buget.
In felul acesta era coordonat randul de cativa metri format in fata Universitatii de medicina. Veniti din toate colturile tarii si ajunsi in capitala cu doua ore mai devreme de inceperea admiterii, tinerii spun ca i-a cam obosit asteptarea.
”Nu prea repede se micsoreaza randul. Ce avem de facut, ramanem si asteptam.”
Unii spun ca vor merge azi pe la mai multe universitati sa depuna documentele ca sa scape de griji.
”Am incercat sa vin in prima zi ca sa-mi mearga bine toata saptamana. Vom depune aici documentele si vom pleca in alta parte. -Care sunt celelalte universitati? -ASEM si USM.”
Ivan a venit insotit de parinti de la Tighina. Spune ca vrea sa faca medicina ca sa-si urmeze visul din copilarie, iar cu o media de aproape 10 e sigur ca il va realiza.
“Am diploma rosie si cred ca voi intra la buget.”
Parintii sai si-au dorit mereu sa aiba in familie un medic si spun ca vor scoate bani si din piatra seaca doar ca sa-si invete fiul. Sunt nemultumiti, insa, de salariile mici pe care le au tinerii specialisti.
”Il vad un medic serios, care se va descurca cu toate sarcinile.”
”In tara noastra poate se va ridica nivelul vietii si al salariului. Desigur ca este mic salariul, dar nu ai incotro.”
In acest an, Universitatea de Medicina are 360 de locuri finantate din bugetul de stat la medicina generala. Cei care vor studia in baza de contract vor trebui sa scoata din buzunar - 30.100 de lei pe an. Taxa a crescut in medie cu 4,4%. Institutia propune din toamna si o specialitate noua - asistenta medicala generala.
Diana UNCUTA, SECRETAR RESPONSABIL DE ADMITERE: ”Se vor pregati asistente medicale cu studii superioare care vor acorda o asistenta medicala pentru ajutorul medicilor in diagnosticarea, tratamentul, reabilitarea pancientilor."
Cozi s-au format si la Universitatea de Stat, asa ca listele de asteptare au fost si acolo o solutie. In acest an, locurile la buget nu mai sunt repartizate pe specialitati, ci pe domeniile generale de studii. Institutia vrea sa-si ademeneasca studentii cu burse pentru tinerii cu merite, dar marimea acestora inca nu a fost stabilita.
Viorica GLADCHI, SECRETAR ADMITERE: ”Din conturile extrabugetare ofera abiturientilor trei tipuri de burse de studii, bursa de excelenta pentru cei cu locuri importante la olimpiade, burse nominale si burse sociale.”
Viitorii studenti au venit cu vise bine construite. Peste trei ani se vad traducatori, jurnalisti sau oameni de afaceri.
”Imi voi face propria afacere si voi deveni un om de succes.”
“Am scris pe lista facultatea de Limba si literatura straina si Jurnalism. Cred ca la buget ca am o medie de 9,73.”
Candidatii au dreptul sa se inscrie concomitent la mai multe specialitati, de la diferite institutii de invatamant. In urmatorul an de studii, 5 mii de persoane vor putea invata la licenta cu finantare din bugetul de stat si aproape 3 mii la masterat. Universitatile nu au o limita de admitere in baza de contract.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Galerie foto realizata de Constantin Grigorita.

