Un cetățean străin a fost reținut, după ce a încercat să intre în țară cu două pachețele cu droguri. Totul a avut loc pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Publicat:04.02.2025, 15:12

Potrivit Poliției de Frontieră, totul a avut loc pe 1 februarie. La cabinetul de control de pe cursa Londra - Chișinău s-au prezentat doi cetățeni străini care intenționau să traverseze frontiera aeriană. 

În timpul verificărilor pasagerilor, în bagajul unui cetățean străin au fost observate două pachete suspecte ce conțineau substanță de culoare albă. 

Imediat, a fost solicitată echipa specializată din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroport Internațional Chișinău”.

Cu ajutorul dispozitivului Sabre 5000, angajații au identificat două tipuri de substanțe narcotice: Cocaina și MDA. 

Ca urmare, cetățeanul străin a fost reținut.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa foto: Telegram/ PF