A inlemnit cand si-a vazut masina in parcare: automobilul era fara roti si pus pe doua caramizi. Soferita a chemat politia, iar faptasul a fost prins.
Potrivit politiei, in noaptea de 26 iunie, un barbat s-a oprit langa un Lexus parcat pe strada Independentei, i-a scos rotile, le-a pus in masina sa si a plecat. Intreaga scena a fost filmata de camerele de supraveghere instalate in preajma.
Azi, oamenii legii anunta ca faptasul a fost retinut. Acesta s-a dovedit a fi un barbat de 35 de ani din Rabnita. Barbatul si-a recunoscut vina si le-a spus oamenilor legii ca a furat rotile pentru a le vinde. Acum el risca amenda de pana la 67 500 lei, 240 de ore de munca neremunerata in folosul comunitatii sau 4 ani de inchisoare.

