Abandonate, maltratate și neglijate. În această realitate trăiesc majoritatea animalelor fără adăpost din țara noastră spun în voce tare voluntarii și activiștii civici. În lipsa unei strategii naționale de a proteja aceste ființe, ONG-urile cer crearea unui de departament național pentru protecția animalelor. Am solicitat o reacție de la autorități. Ministrul Agriculturii a declarat că știe despre această intenție și că o analizează.

Cal omorât la Glodeni, câine împușcat la Bălți, pisică strangulată în capitală. Acestea sunt doar câteva dintre cazurile de cruzime față de animale, care au avut loc anul trecut pentru că au fost făcute publice. La unul dintre adăposturile de câini de la periferia Chișinăul aflat în grija voluntarilor sunt 100 de maidanezi. Majoritatea dintre aceștia au fost abandodanați și maltratați.

Irina IACOVENCO, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI OBȘTEȘTI „JIVA”: „Acest staf, e de la Costiujeni, a fost abandonat. /02:00 Câțiva paznici l-au legat, nu îl hrăneau, apoi a fost bătut. Era atât de slab, sunt imagini unde el plânge.”

Apărătorii pentru drepturile animalelor spun într-un glas că acestea nu sunt protejate de stat. Astfel, singuri sunt nevoiți să amenajeze adăpostrui, să trateze animalele și să le găsească familii.

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: „Voluntarii au instalat astfel de boxe în mai multe locații din capitală pentru a sensibiliza oamenii și a încuraja adopția. Toți acești câinișori au fost abandonați pentru ca la nivel de țară nu există legi care ar împiedica și sancționa proprietarii iresponsabili.”

 „Au fost găsiți lângă pădure înt-o pungă, au fost 6 cățeluși și câteva pisici, în bandă adezivă. Cine poate face asta? Doar oamenii.”

Apărătorii pentru drepturile animalelor bat alarma și spun că țara noastră are nevoie de schimbări și cer autorităților centrale crearea unui departament care se va ocupa de protejarea acestora.

Karl LUGANOV, SPECIALIST ÎN DOMENIUL ANIMALELOR: „Trebuie să avem așa o secție, care se ocupă de strategii și politici în domeniul protecției animalelor, cu elaborarea regulamentelor, cu elaborarea programelor naționale, cu programe educaționale, cu lucru cu poliția. Ea trebuie să monitorizeze toate actele legislative pe carele le avem la moment și să propună modificări.”

În cadrul ministerului Agriculturii este Direcția sănătate și bunăstarea animalelor, însă aceasta nu se ocupă și de protejarea acestora spun activiștii civici.

Karl LUGANOV, SPECIALIST ÎN DOMENIUL ANIMALELOR: „Este așa domeniu ca bunăstarea animalelor, bunăstarea se referă la ceea că trebuie să fie condiții de întreținere bune pentru animal, să nu sufere fizic sau psihic, dar protecția animalelor este un pic mai amplă, care prevede ce este cruzimea față de animale, că nu se poate ca calul să ducă 200 de kilograme, că nu se poate de întreținut acasă tigru.”

Astfel, asociația obștească Societatea umană, care, la fel, militează pentru drepturile animalelor a inițiat o petiție prin care cere crearea departamentului Național de Protecție a animalelor în cadrul ministerului Agriculturii. Petiția online a fost semnată de peste 2500 de persoane.

Anastasia COZLOVSCHI, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI OBȘTEȘTI „SOCIETATEA UMANĂ": „Noi vorbim despre un plan, o strategie, cum ea există în toate domeniile, la toate ministerele, referitor la toate aspectele, același lucru îl cerem pentru animale fiind că este solicitare din partea cetățenilor. Noi vrem ca Guvernul, ca ministerul să ia o atitudine față de acest subiect.”

Ministrul Agriculturii spune că a luat act de solicitarea asociației și că o examinează.

Ludmila CATLABUGA, MINISTRUL AGRICULTURII: „Săptămâna viitoare avem stabilită o ședință. Pentru că ceea ce ține de bunăstarea animalelor noi avem deja o direcție. Ei își doresc divizarea acestor direcții, ceea ce ar presupune o capacitate și un consum de resurse financiare și umane. De asta de comun vrem să ajungem la un concept final, ca să putem să avem o direcție unică în care să putem să implimentăm politicile pe care le propunem.”  

Am solicitat de la reprezentanții poliției informații despre câte cazuri de cruzime față de animale au fost înregistrate în acest an, însă deocamdată nu am primit un răspuns. În România, sunt mai multe instituții care au departamente ce se preocupă de protejarea animalelor, cum ar fi poliția, dar și Autoritatea independentă.