Accesul persoanelor cu dizabilitati in sectiile de vot este asigurat in doar un procent din numarul total al birourilor electorale din tara. In timp ce autoritatile promit de fiecare data ca vor rezolva problema, nimic nu se schimba. Astfel, alegatorii cu dificultati locomotorii se descurca cum pot, fie nu merg la alegeri, fie apeleaza la ajutorul unei alte persoane pentru a putea sa-si exercite dreptul la vot.
De ani buni, Olimp Ilievici voteaza la sectia de votare amenajata in incinta casei de cultura din localitatea sa, Mascauti.
Daniela ANDREEV, REPORTER PRO TV: „Acest exercitiu simplu pentru unii, devine o adevarata aventura pentru el. Pe teritoriul institutiei pavajul este deteriorat, iar cel mai mare obstacol sunt multiplele scari pe care tanarul nu are cum sa le treaca fara ajutor”
Olimp ILIEVICI: „E cam problematic sa ajungi.De obicei vin cu tata, el ma ia in brate, apoi imi ridica scaunul, ca singur e dificil.”
Pana sa ajunga la scarile din fata institutiei, tanarul mai are de trecut cateva care sunt la intrarea in curtea casei de cultura. De multe ori e nevoit sa apeleze la ajutorul trecatorilor.
Apoi, ca sa ajunga la sectia de votare, ridica si celelalte scari, sprijinindu-se cu mainile.
Recunoaste ca ii este greu, dar nu renunta si de fiecare data merge sa voteze, constient ca viitorul este in mainile cetatenilor.
Olimp ILIEVICI: „– Ceti doresti tu de la tara in care traiesti?
- Cel putin institutiile publice sa fie accesibile si oamenii sa fie mai toleranti si mai iubitori unul de altul.”
Tanarul spune ca s-a adresat de mai multe ori cu demersuri la primar ca sa instaleze rampe la cele mai importante institutii din sat.
Olimp ILIEVICI: „L-am rugat doar la primarie sa faca, la casa de cultura si macar la doua trei magazine. Dumnealui a spus ca o sa faca si nu a facut, apoi am scris demers si tot mi-a spus ca o sa facem in primavara, dar care primavara, nu stiu...”
Primarul nu se afla la locul de munca, iar presedinta biroului electoral din localitate spune ca de vina e...
Galina MIRCAN, PRESEDINTELE BIROULUI ELECTORAL, SATUL MASCAUTI: „Statul... de cate ori au venit, ne-au facut masurari inainte de alegerile parlamentare. Niciun rezultat, dar ani la rand au fost.”
Iar secretara Consiliului local sustine ca nu sunt bani pentru a amenaja rampe de acces pentru persoanele cu nevoi speciale.
Aurelia MORARESCU, SECRETARUL CONSILIULUI LOCAL, MASCAUTI: „- Dar ati incercat sa solicitati surse financiare, de exemplu, de la autoritatile centrale?
- Nu am facut niciun demers catre Consiliul Raional sau alte institutii pentru a ne sustine anume in scopul dat. Si probabil ca prioritate in urmatoarea perioada o sa aducem la executare si problema data.”
Potrivit Aliantei INFONET si Asociatiei „Motivatie” din Moldova, doar un procent din sectiile de votare din tara sunt accesibile pentru oamenii cu dizabilitati. Estimativ, in Moldova sunt aproape 180 de mii de persoane cu nevoi speciale, dintre care majoritatea sunt cu drept de vot.

