Un șofer de 30 de ani a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a lovit cu remorca unui tractor. Accidentul s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 16:00, în apropierea localității Cojușna, raionul Strășeni.

Potrivit informațiilor preliminare, autoturismul Honda, condus de bărbatul de 30 de ani, a intrat în coliziune cu remorca unui tractor la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani.

Șoferul Hondei, transportat la spital

În urma impactului, conducătorul Hondei a suferit mai multe traumatisme. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, unde urmează să primească îngrijirile medicale necesare.

Șoferul tractorului nu era în stare de ebrietate

Conducătorul tractorului a fost testat alcoolscopic imediat după accident. Rezultatul testării a fost negativ.

Polițiștii din Strășeni documentează cazul.

Sursă video: Accidente Rutiere Moldova