Un accident grav s-a produs în această dimineanță în apropierea satului Negrești, raionul Strășeni. Un șofer și un pasager și-au pierdut viața, iar alte trei persoane au fost transportate la spital în stare gravă.
Potrivit poliției două mașini s-au lovit frontal. În urma impactului, unul dintre șoferi, un tânăr de 24 de ani, a rămas blocat între fiarele vehiculului și a fost descarcerat de echipele de intervenție.
Un alt șofer și un pasager de 48 de ani au murit. Alte trei persoane au fost transportate în stare gravă la Institutul de Medicină Urgentă.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a instituției, una dintre ele se află în sala de operație, iar celelalte două sunt internate în secția de terapie intensivă.
