Două persoane au ajuns la spital, iar o șoferiță a avut nevoie de îngrijiri medicale, după un accident rutier produs în această dimineață în apropierea satului Șeptelici, raionul Soroca.

Potrivit poliției, o femeie de 53 de ani, aflată la volanul unui Ford, nu ar fi acordat prioritate unui Toyota condus de un tânăr de 24 de ani, care se deplasa regulamentar pe drumul cu prioritate. Cele două vehicule au intrat în coliziune în zona intersecției.

În urma impactului, șoferița Fordului a fost preluată de medici pentru îngrijiri. Totodată, doi pasageri din Toyota, o femeie de 36 de ani și un tânăr de 20 de ani, au suferit traumatisme și au fost transportați la spital.

Poliția din Soroca continuă investigarea circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Accident Soroca
Accident Soroca/ Nordinfo.md