Un automobil a ajuns intr-un sant, dupa ce soferul a pierdut controlul volanului intr-o curba periculoasa, a derapat de pe sosea si s-a rasturnat. Conducatorul automobilului nu a avut nevoie de ingrijiri medicale, spun oamenii legii.
Potrivit politiei, accidentul a avut loc in seara zilei de ieri, in apropiere de satul Anini din raionul Hancesti.
Un tanar de 20 ani, fiind la volanul unui Ford, nu s-a ispravit cu conducerea automobilului si a derapat de pe drum in santul de scurgere a apei si s-a rasturnat.
In automobil nu erau alti pasageri. Soferul a fost testat cu aparatul „Drager” care a demonstrat ca acesta nu era in stare de ebrietate.
Politia investigheaza toate circumstantele cazului.



