Un șofer de 36 de ani a fost reținut pentru 72 de ore, după ce a refuzat testarea alcoolscopică, în urma unui accident produs noaptea trecută pe o stradă din Chișinău. Mașina pe care o conducea s-a ciocnit cu un alt automobil, iar deocamdată nu se știe cine se face vinovat. Nicio persoană nu a fost rănită.
Contactați de PRO TV, reprezentanții poliției ne-au comunicat că accidentul s-a produs în jurul orei 23:00, pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni din capitală.
Unul dintre șoferi, reținut pentru 72 de ore
Preliminar, a fost stabilit că conducătorul din Porsche a refuzat testarea la alcoolemie. Celălalt șofer de 48 de ani se afla la volanul unei Toyota.
Din fericire, nimeni n-a avut de suferit.
Poliția urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.


