Un copil de o luna a fost internat in coma la Spitalul raional Cahul, impreuna cu alte doua persoane, in urma unui accident rutier produs in dupa-amiaza zilei de astazi, 10 iulie, intre satele Cucoara si Chircani din raionul Cahul.

Sefa serviciului de presa al Inspectoratului General de Politie, Sabina Cojusnean, a declarat pentru IPN ca, preliminar, vinovat de producerea accidentului se face un sofer care nu s-a asigurat si s-a angajat in depasire, izbindu-se frontal in masina in care se aflau cei doi adulti raniti si bebelusul. Soferul si pasagera au fost transportati in stare grava la spital, iar bebelusul a intrat in coma.

Soferul care a iesit la depasire nu a avut nevoie de internare. Oamenii legii investigheaza circumstantele producerii accidentului.