Un bărbat în vârstă de 34 de ani și-a pierdut viața în această dimineață, în urma unui grav accident rutier, produs în raionul Briceni.
Tragedia a avut loc în jurul orei 8 dimineața, la ieșirea din satul Caracușenii Noi. În condiții deocamdată necunoscute, bărbatul a pierdut controlul volanului, vehiculul a derapat și s-a izbit de un copac, de unde a fost aruncat apoi înapoi pe șosea.
Impactul a fost violent iar șoferul a murit pe loc.
Poliția a declanșat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

