Un accident rutier grav s-a produs în satul Sturzovca, raionul Glodeni, după ce un automobil și un microbuz s-au ciocnit violent. Impactul a fost atât de puternic, încât ambele vehicule au fost proiectate într-o stație de așteptare pentru pasageri.

Potrivit imaginilor apărute de la fața locului, mașinile au fost avariate considerabil, iar una dintre ele s-a răsturnat în urma coliziunii. La scurt timp, echipaje ale poliției au intervenit pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații oficiale privind eventuale victime sau persoane rănite.

Contactați de PRO TV, responsabilii de la poliție nu au răspuns pentru a ne oferi mai multe detalii.

Sursă video: Bălți.Today