Achiti consumul si... taxa Covid. Un restaurant din capitala a introdus in nota de plata taxa de un leu pentru mastile si manusile cu care sunt asigurati angajatii localului. Decizia i-a nedumerit pe unii clienti, in timp ce administratia restaurantului afirma ca are multe cheltuieli si ca pentru aceasta taxa plateste impozite.
Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV: “Un local din capitala a introdus asa numita “taxa pentru covid” in nota de plata. Aceasta presupune acoperirea cheltuielilor ce le are localul pentru asigurarea angajatilor cu masti si manusi.”
Asa arata nota de plata care a nemultumit un client al localului. Acesta a fost nevoit sa achite pentru cafeaua consumata, omleta si pentru... “protectie COVID”.
Administratia restaurantului spune ca vizitatorii sunt anuntati ca vor fi nevoiti sa achite un leu pentru aceste cheltuieli suplimentare ale localului, aparute odata cu pandemia.
Sergiu PUSCAS, MANAGER LOCAL: “Noi am rugat clientii, adica i-am anuntat ca in nota de plata va fi inclusa taxa de un leu, protectia COVID, pentru a fi ca un ajutor noua, companiei, pentru achitarea cheltuielilor, adica masti si manusi. Pentru asta se duc multi bani.”
Sergiu, managerul localului, spune ca totul este legal, iar pentru aceasta taxa inclusa se achita impozit.
Sergiu PUSCAS, MANAGER LOCAL: ” Cand aduce chelnerul meniul, noi avem o coloana separata unde scrie ca in nota de plata a lor va fi introdusa aceasta taxa pentru protectia COVID.”
Sergiu spune ca din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus, restaurantul a avut pierderi mari, si pentru a nu da faliment, sunt nevoiti sa includa aceasta taxa.
Sergiu PUSCAS, MANAGER LOCAL: “Pentru doua saptamani cheltuim 10 mii de lei doar pentru manusi.”
Serviciul de presa al Agentiei Nationale pentru Siguranta Alimentelor ne-a comunicat ca aceasta taxa este ilegala, dar nu a putut sa ne spuna daca vor fi luate masuri.

