Deputata PSRM, Alla Dolinta, care anterior a fost surprinsa la sedinta online a Comisiei juridice de la Parlament, vorbind la telefon si mancand zeama, a ajuns in vizorul ANI pentru incalcarea regimului juridic al incompatibilitatilor.
Autoritatea Nationala de Integritate anunta ca a incheiat procedura de control pe numele Allei Dolinta, deputata PSRM, care a fost surprinsa la sedinta onlain a Comisiei juridice de la Parlament, vorbind la telefon si mancand zeama.
"In cadrul controlului initiat in baza unei autosesizari, inspectorul de integritate a stabilit ca deputatul a admis mai multe stari de incompatibilitate in timpul exercitarii mandatului de deputat, in perioada anilor 2014-2019.
Prima incompatibilitate de functie a fost constatata la detinerea concomitenta de catre deputat si a calitatii de administrator in cadrul unei firme private. In aceasta functie, deputatul s-a aflat in incompatibilitate din momentul validarii primului sau mandat, in anul 2014 pana in aprilie 2015, cand in baza deciziei de eliberare din functie a Adunarii generale a asociatiilor societatii, in Registrul de Stat al Unitatilor de Drept au fost operate informatiile opozabile tertilor cu privire la conducatorul persoanei juridice. In situatia data, deputatul si-a solutionat starea de incompatibilitate, doar ca peste termenul admis de lege.
Din probatoriul acumulat, inspectorul de integritate a mai depistat ca deputatul nu s-a conformat legislatiei speciale si in alte doua situatii. Mai exact, incepand cu anul 2011, subiectul a fost numit in functii administrative in organul deliberativ si executiv al unei fundatii de binefacere. In aceste functii, subiectul s-a aflat in cele doua mandate de deputat, care au fost validate in anii 2014 si 2019, fara a intreprinde vreo actiune in sensul solutionarii acestor stari de incompatibilitate.
Conform legii, persoana care accede in functie de deputat are termen de 30 de zile pentru a renunta la una din functiile incompatibile, sub sanctiunea incetarii de drept a mandatului," se arata in comunicatul oficial emis de ANI.
Totodata, ANI anunta ca a acceptat partial argumentele Allei Dolinta, precizand ca in spiritul legii demnitarul nu era in drept sa desfasoare dupa bunul sau plac orice alta activitate pasibila de remunerat, cu exceptia activitatilor didactice si stiintifice.
Daca actul emis de ANI va ramane definitiv, Alla Dolinta risca sa fie decazuta din dreptul de a exercita o functie de demnitate publica timp de 3 ani si va fi inclus in Registrul Interdictiilor.


