Primaria municipiului Chisinau indeamna administratiile pietelor, centrelor comerciale, unitatilor HORECA si altor agenti economici sa respecte masurile de prevenire si control a infectiei COVID-19, in caz contrar, acestia risca sistarea activitatii economice pentru o perioada de pana la 3 luni. Hotararea a fost luata de Comisia extraordinara de sanatate publica.
De asemenea, in baza aceleiasi Hotarari nr. 24 din 11.10.2020 a Comisiei extraordinare de sanatate publica a municipiului Chisinau, se interzic evenimentele, intrunirile si reunirile in grup, in spatii inchise, cu participarea unui numar mai mare de 50 de persoane. Totodata, la evenimentele organizate pentru un numar de pana la 50 persoane, se vor respecta cu strictete masurile de sanatate publica, conform Instructiunii privind prevenirea infectiei COVID-19 si prevederilor Hotararii nr. 13 din 25.07.2020 a CESP a mun. Chisinau, cu modificarile ulterioare.
Totodata, primaria anunta ca solicitarile intreprinderilor si agentilor economici pentru reluarea activitatilor de divertisment, precum: bowling, cluburi de noapte vor fi respinse.
Toate activitatile si evenimentele sportive organizate pe teritoriul municipiului Chisinau se vor desfasura fara suporteri si spectatori.


