Actorul Vlad Ciobanu a fost petrecut astazi pe ultimul drum. Sicriul cu trupul neinsufletit a fost depus la teatrul Luceafarul, iar colegii de scena si rudele au venit sa-si ia ramas bun. Actorul s-a stins din viata duminica, la un spital din Iasi, fiind rapus de coronavirus. El a fost inmormantat la cimitirul de pe strada Armeneasca.
Multa lume a venit astazi la teatrul “Luceafarul” sa-si ia adio de la indragitul actor. Fratele lui Vlad Ciobanu ne-a spus ca a sperat pana in ultimul moment ca el se va face bine, desi starea lui era foarte grava.
Vitalie CIOBANU, FRATELE ACTORULUI: “Am fost foarte legati unul de altul. Am fost mai mult decat frati, am fost prieteni, confesori unul pentru celalalt, ne-am sprijinit reciproc. Acum ma gandesc ca poate trebuia sa fac mai mult pentru el.”
Vitalie spune ca fratele sau s-a infectat cu Covid cand imunitatea era foarte slaba, el fiind bolnav de leucemie. Acesta a fost conectat la aparatul de ventilare artificiala in a treia zi dupa ce a primit testul pozitiv.
Vitalie CIOBANU, FRATELE ACTORULUI: “A fost intubat pentru ca doar cu masca de oxigen nu facea fata. Era si foarte agitat sarmanul, era foarte speriat, nu intelegea ce se intampla.”
Si colegii de scena au venit sa-l petreaca pe ultimul drum pe Vlad Ciobanu.
Slava SAMBRIS, ACTOR SI REGIZOR: “Imi pare foarte rau de plecarea lui, este o mare pierdere a culturii noastre. Vlad ar fi putut sa faca inca foarte multe lucruri frumoase.”
Petru HADARCA, DIRECTORUL TEATRULUI “MIHAI EMINESCU”: “Nu stiu de ce anul acesta e cam trist si e rau voitor cu lumea teatrului. Am pierdut o mare personalitate, am pierdut o istorie a teatrului din Basarabia.”
Poetul Emilian Galaicu-Paun spune ca l-a cunoscut pe Vlad Ciobanu la Moscova, cand actorul era inca student si se intalneau la un magazin de unde cumparau carti romanesti.
Emilian GALAICU-PAUN, POET: “Gasesc un simbolizm foarte tragic in faptul ca este petrecut la teatrul “Luceafarul”. Cel care l-a jucat pe Eminescu tanar, pleaca de tanar practic.”
La ceremonie au venit si cativa oficiali, printre care primarul capitalei, ministrul Educatiei si presedintele ales.
Maia SANDU, PRESEDINTELE ALES AL REPUBLICII MOLDOVA: “Eu l-am admirat pe Vlad Ciobanu cand l-am vazut pentru prima data la televizor. L-am cunoscut in persoana mai tarziu, cand eram la Ministerul Educatiei, atunci cand Vlad a venit si a zis ca vrea sa lucreze cu tinerii, vrea sa ii pregateasca pe tineri pentru a deveni actori.”
Lilia POGOLSA, MINISTRUL EDUCATIEI: “Sunteti tineri cu totii si deja il iubiti. Iar noi l-am vazut in mai multe roluri. Este o pierdere foarte mare.”
Vlad Ciobanu a devenit cunoscut publicului dupa prestatia sa in filmul “Luceafarul”, regizat de Emil Loteanu.
Acesta a mai jucat rolurile lui Hamlet, Macbeth si Don Juan. Iarna trecuta el a fost internat in spital la Chisinau, iar ulterior a fost dagnosticat cu o forma foarte rara de leucemie. In iulie a fost transferat la un spital din Iasi, iar la inceputul acestei luni, fratele sau a anuntat ca starea de sanatate a actorului s-a agravat deoarece s-a infectat cu COVID-19. Vlad Ciobanu avea 53 de ani si a fost inmormantat la cimitirul de pe strada Armeneasca.

