Prim-ministrul tarii a venit cu un mesaj de multumire pentru angajatii care au s-au implicat in rezolvarea problemelor create de conditiile meteorologice de ieri. Dorin Recean a mentionat ca Aeroportul International si-a reluat activitate, dupa ce mai multe zboruri au fost amanate sau anulate.

„Multumesc tuturor oamenilor implicati in lichidarea consecintelor provocate de intemperiile zilei de ieri - echipajele de interventie, salvatori si pompieri, politisti si carabinieri, militari, personalul medical, drumari si fiecare dintre cei care si-au facut datoria in aceste circumstante exceptionale. Munca dumneavoastra nu doar a facilitat circulatia pe traseele nationale si a ajutat cetatenii, dar a adus si un sentiment de siguranta.

Pana la aceasta ora, peste 1400 de politisti au fost si sunt la datorie pe traseele nationale, alti 800 de politisti de frontiera, 400 de salvatori, 300 de angajati ai serviciilor de intretinere a drumurilor, 160 de carabinieri, continua sa intervina pentru a acorda ajutor celor blocati. De asemenea, zeci de echipe de electricieni lucreaza in 147 de localitati din tara pentru a le reconecta la curent electric.

Aeroportul International si-a reintrat in ritmul normal de lucru. Incepand de ieri seara, toate cursele aterizeaza si decoleaza in regim normal”, este mesajul transmis de Recean pe pagina sa de Facebook.

Reprezentantii de la Aeroportul International Chisinau au mentionat ca avioanele pot decola si ateriza acum in regim normal: „Pe alocuri cu mici intarzieri, dar acestea sunt nesemnificative fata de tabloul de ieri.
La moment se lucreaza intensiv la prelucrarea pistei cu o solutie speciala, fapt care contribuie la capacitatea de franare, ceea ce ofera posibilitatea aeronavelor sa aterizeze si sa decoleze fara restrictii sau careva limitari in actiuni.”

Din cauza conditiilor meteo nefavorabile, reprezentantii de la aeroport au anuntat ieri despre retinerea si anularea mai multor curse, printre care spre Istanbul, Viena, Berlin.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.