O intreprindere din Anenii Noi vindea ilegal produse petroliere si gaze lichefiate. Astfel, soferii unor rute de transport isi alimentau vehiculele, iar pentru un litru de combustibil plateau un pret preferential.

Oamenii legii spun ca plata se facea in numerar pentru a nu se elibera bon fiscal sau alte acte de evidenta contabila. Totodata, in aparatul de casa al intreprinderii au fost gasiti bani nedeclarati.

Politistii au verificat pompele de alimentare si au stabilit ca acestea nu erau utilate cu aparate de casa si de control. De asemenea, pe ambele mijloace de masurare nu s-au gasit inscriptii de identificare (tip, numar de uzina, doza sau capacitate dupa caz, producatorul), precum si lipsa marcajelor metrologice, fapt ce contravine legislatiei.

In rezultat, pompele de alimentare au fost sigilate, iar politistii continua cercetarile. Valoarea prejudiciului se estimeaza.

Pe acest caz a fost pornita o cauza contraventionala care se predepseste cu amenda de 30 000 de lei.