Nu exista niciun risc de declansare a unui accident nuclear care ar putea afecta tara noastra. Asta spune prim-ministrul Natalia Gavrilita, care a mentionat ca planul de distributie a iodurii de potasiu va fi pus in aplicare doar daca va exista un pericol real. Ce mai exact vor intreprinde autoritatile, premierul nu a precizat. Intre timp, responsabilii Agentiei Internationale pentru Energie Atomica anunta ca monitorizeaza cu mare atentie razboiul din Ucraina, mentionand ca acum, mai mult ca niciodata, centralele nucleare din tara vecina prezinta un pericol major.

Intrebata daca Guvernul are elaborat un plan in cazul unui posibil accident nuclear, in contextul bombardamentelor si atacurilor din apropierea centralelor nucleare din Ucraina, prim-ministrul a spus ca… 

Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: “Exista anumite reguli in privinta acestor metode si la moment acest risc nu exista. Exista protocoale cum vor actiona institutiile statului, inclusv inspectoratul national pentru situatii de urgenta, ministerul Sanatatii, in o asemenea situatie. Ele sunt pregatite.”

Nu este insa clar care institutie este responsabila de acest plan si ce anume vor intreprinde autoritatile in cazul unui pericol real de eliminare a subtantelor radioactive. 

Intre timp, Agentia Medicamentului a venit cu un raspuns la solicitarea noastra, privind stocul de iodura de potasiu disponibil in Moldova. Responsabilii ne-au spus doar ca sunt suficiente comprimate, fara a specifica ce stocuri mai exact sunt. Totodata, institutia sustine ca in cazul in care “ministerul Sanatatii si ANSP vor decide procurarea si distribuirea medicamentelor ce contin iod, Agentia Medicamentului va asigura importul pastilelor”. Asta ar inseamna ca distributia iodurii de potasiu pentru asigurarea fiecarui cetatean nu a fost inca initata. Expertii spun ca iodul stabil trebuie administrat in primele ore de la producerea accidentului nuclear, in caz cotrar, acesta nu mai are niciun efect.

Ion URSULEAN, SEFUL SECTIEI RADIOPROTECTIE, ANSP: “La sase ore pana la inhalarea iodului radioactiv, daca noi administram iodura de potasiu stabila, eficienta este de 100%. Daca in timpul inhalarii, deja 90%. La doua ore dupa inhalare, descreste vertiginos.”

Iodul stabil se adminsitreaza pentru a opri inhalarea iodului radioactiv si protejeaza in acest mod glanda tiroida.
Intre timp, seful Agentiei Internationale pentru Energie Atomica se afla in aceste zile in Ucraina. Responsabilii agentiei anunta ca monitorizeaza atent razboiul din tara vecina, pentru a putea asigura siguranta si securitatea instalatiilor nucleare. Riscul unui accident nuclear a devenit unul major, dupa ce armata rusa a atacat, pe 24 februarie, Ucraina. Saptamanile trecute, intreaga lume a fost ingrijorata de atacurile asupra mai multor instalatii nucleare de la centrale din Ucraina. Din fericire, pana acum nu au fost inregistrate scurgeri si eliminari de radiatii, reactoarele fiind in siguranta.