Agentiile de turism, care au inceput sa vanda bilete pentru vacanta, spun ca sunt afectate din cauza deciziei luate de Air Moldova de a suspenda toate zborurile din si spre Chisinau pana pe 15 mai. Reprezentantii acestora au cerut companiei avia sa le intoarca banii pentru biletele vandute, insa deocamdata nu au niciun raspuns. Autoritatile spun ca sunt in cautarea solutiilor pentru a returna banii pentru biletele de calatorie.
Ion CURMEI, DIRECTORUL UNEI AGENTII DE TURISM:„Este o lovitura in toata industria turismului. Compania noastra a vandut bilete si prin Air Moldova, iar acum trebuie sa facem ceva cu turistii care au procurat, pentru ca sunt multi care au procurat croaziere si au cumparat bilete de la Air Moldova sau alte destinatii turistice, iar acum turistii au ramas fara bilete de avion si au ramas doar cu cazare, cu vapoare si hoteluri achitate.”
Roman MOCANU, DIRECTORUL UNEI AGENTII DE TURISM:„Avem bilete de la Air Moldova, sigur ca avem vandute, si asteptam de la ei returnarea sumelor de bani care au fost transferate de ei pentru procurarea biletelor. E greu de spus daca o sa intoarca ei banii, daca compania oficial o sa fie in faliment, probabil ca nu o sa intoarca banii.In cazul in care este amanat biletul, omul isi pierde si zilele de odihna, pachetul turistic.”
Pierderi mari au si companiile care vand bilete avia. Victor Afteni spune ca firma sa a vandut deja peste o mie de bilete pentru cursele Air Moldova, iar zborurile sunt sub semnul intrebarii.
Victor AFTENI, DIRECTORUL UNEI AGENTII CARE VINDE BILETE:„Intrunim acum zile foarte neplacute, o perioada neplacuta.Este un val foarte mare de cereri, de rambursari de bilete de avion si unica intrebare care apare la clienti este cand se vor rambursa mijloacele banesti, ceea ce noua nu ne este clar. Nu stim cand vor fi rambursati sau pe ce perioada putem face schimbari de bilete avion.”
Astfel, unele companii de turism spun ca evita sa mai cumpere bilete de la Air Moldova.
Roman MOCANU, DIRECTORUL UNEI AGENTII DE TURISM:„Deocamdata noi nu vindem pachete turistice in care zborurile sunt cu Air Moldova. Daca Dvs. ma sunati si vreti un zbor catre o tara in care are si Air Moldova si alte companii, noi nu vindem de la Air Moldova, pentru ca dupa aceasta noi trebuie sa intoarcem banii de la Air Moldova, pentru ca platile se achita de la compania noastra.“
Iar alte agentii sustin ca vor cumpara bilete din bani proprii, in cazul turistilor care s-au pomenit cu zborurile anulate. Acum, insa, unele curse pe care le-a avut Air Moldova pot fi operate doar din Romania.
Ion CURMEI, DIRECTORUL UNEI AGENTII DE TURISM:„Pentru cei care au cumparat de la noi, noi vom asigura bilete de la alti operatori.Vom asigura din banii companiei, iar cand vom avea posibilitate de a lua inapoi banii de la Air Moldova, ceea ce la moment nu-mi imaginez daca va fi asa ceva.”
Autoritatile spun ca cetatenii care si-au pierdut biletul de calatorie ar trebui sa se adreseze cu o cerere catre operatorul aerian care este obligat in termen de 7 zile sa returneze banii pasagerilor. Daca sunt refuzati, se pot adresa Autoritatii Aeronautice Civile.
Lilia DABIJA, MINISTRUL INFRASTRUCTURII SI DEZVOLTARII REGIONALE:„Guvernul Republicii Moldova se va ingriji sa protejam drepturile tuturor consumatorilor care si-au procurat bilete de la aceasta companie. Colegii de la Autoritatea Aeronautica Civila dispun de diferite mecanisme care vor asigura restituirea costului biletului inclusiv cu suportul celorlalte entitati ale statului.”
Air Moldova a anuntat ca suspenda toate zborurile din si spre Republica Moldova, dar si vanzarea de bilete pana pe data de 15 mai. Compania anunta ca a depus o cerere in instanta prin care solicita sa i se permita sa inceapa procedura de restructurare. Acest lucru ar ajuta-o sa evite falimentarea, sustine Air Moldova. Compania, fosta intreprindere de stat, a fost privatizata in toamna anului 2018, iar jurnalistii de investigatii au scris despre legaturile ascunse dintre Ilan Sor si Air Moldova. Compania neaga afilierea.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.