Reprezentantii companiei aeriana Air Moldova spun ca informatia privind faptul ca ar comercializa bilete pentru orarul de vara 2023 in lipsa unei autorizatii si lipsa unui orar aprobat este distorsionata si are drept scop denigrarea imaginii companiei si perturbarea activitatii comerciale. Totodata, cei de la Air Moldova sustin ca actiunile Autoritatii Aeronautice Civile nu face nimic altceva decat sa se alature jocurilor politice si atacurilor asupra Air Moldova care au drept scop sabotajul activitatii operationale si economice a companiei. Astfel, acestia spun ca vor sesiza Procuratura Generala. Reactia vine, dupa ce ieri, AAC a anuntat ca in rezultatul finalizarii inspectiei inopinate la Air Moldova au fost depistate mai multe deficiente grave de ordin financiar. Astfel, operatorului aerian a fost atribuit la a IV-a grupa de risc si le-a solicitat acestora suspendarea comercializarii biletelor pentru destinatiile pentru care nu exista un orar de zbor aprobat corespunzator si autorizatia pentru exploatarea rutei regulate.

„De nenumarate ori Autoritatea Aeronautica Civila a declarat public ca nu se implica asupra activitatii comerciale a companiilor aeriene in cazul altor operatori insa ieri, aceasta a operat cu standarde duble. AAC organizeaza regulat verificari, inspectii, solicitari inopinate, urgente si imediate exclusiv pentru Air Moldova, avand drept scop distragerea personalului operational de la activitatea curenta, crearea piedicilor activitatii comerciale, demoralizarea personalului, manipularea opiniei publice cu titluri de stiri si defaimarea imaginii companiei”, se arata in comunicatul emis de Air Moldova. 

Totodata, acestia spun ca au inaintat catre AAC cererea solicitata, prin care au contestat toate neconformitatile indicate in „Raportul de audit” sau „Prescriptia Inspectoriala” care ar include informatii eronate, nejustificate si abuzive. 

„Compania Air Moldova nu exclude probabilitatea compromiterii inspectorilor AAC de diferite nivele de catre alte entitati si actiunile ilegale, corupte ale acestora asupra Air Moldova. Sursele din cadrul AAC ne-au comunicat ca in timpul „auditului” efectuat de AAC unii dintre inspectori au refuzat sa participe si sa urmeze indicatiile administratiei privind activitatea Air Moldova, acestia fiind fortati sa demisioneze, alti inspectori au depus cerere de demisionare benevol refuzand sa participe la cautarea incalcarilor dubioase si nefondate. Pana in prezent AAC nu a practicat publicarea a astfel de “rapoarte” in spatiul media pana la obtinerea unei pozitii oficiale din partea operatorului. Totodata este important de mentionat ca AAC practica des intarzieri intentionate la solicitarile si cererile transmise de catre Air Moldova catre aceasta”, au mai adaugat responsabilii companiei aeriene. 

De asemenea, Air Moldova sustine ca prin asemenea actiuni, sunt favorizate alte companii aeriene.

„Avand in vedere ca sotia actualului Director Adjunct Interimar al Autoritatii Aeronautice Civile este angajata in cadrul unei alte companii aeriene din Republica Moldova. Atat Justitia Republicii Moldova cat si organele de stat precum AAC cauta cu disperare hotii si infractorii in cadrul companiei, dar acestia au plecat de la Air Moldova inca in anul 2019. In ultimii ani pana la privatizare, Air Moldova a fost administrata in detrimentul acesteia, generand pierderi si acumuland datorii, de cei care acum gestioneaza companii concurente si consulta ministrul Justitiei la capitolul Air Moldova sperand ca in schimb vor fi achitati in dosarele penale pe care le au in prezent. Abuzul din partea AAC este nimic mai mult decat implicarea activa in distrugerea companiei Air Moldova in favoarea unor altor operatori aerieni locali mai “prietenosi”, spun cei de la Air Moldova. 

Ieri, Autoritatea Aeronautica Civila a anuntat ca in rezultatul finalizarii inspectiei inopinate la Air Moldova au fost depistate mai multe deficiente grave de ordin financiar. Astfel, operatorului aerian a fost atribuit la a IV-a grupa de risc si le-a solicitat acestora suspendarea comercializarii biletelor pentru destinatiile pentru care nu exista un orar de zbor aprobat corespunzator si autorizatia pentru exploatarea rutei regulate.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.