O femeie din Tadjikistan a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, iar doi bărbați din Armenia și Republica Moldova au fost reținuți, fiind suspectați că ar fi organizat intrarea ilegală în țară a unor migranți din Tadjikistan. Aceștia urmau să ajungă în Uniunea Europeană. Procurorii au cerut aplicarea aceleiași măsuri și în privința celor doi bărbați.

Potrivit PCCOCS, migranții voiau să ajungă în UE pentru a munci. Membrii grupului le-ar fi oferit acte de identitate false ale Ucrainei și ar fi organizat plecarea lor din Republica Moldova spre România.

Înainte de a părăsi țara, migranții ar fi muncit pe șantierele unde se construiesc blocuri noi în Chișinău.

Suspecții le-ar fi promis migranților și ajutor pentru a obține azil în Republica Moldova, inclusiv prin însoțirea acestora la Inspectoratul General pentru Migrație.

Pentru toate aceste servicii, migranții ar fi plătit între 6.500 și 7.000 de euro de persoană.

Ce rol avea fiecare suspect

Femeia de 52 de ani ar fi fost responsabilă de asigurarea migranților cu acte false. Bărbatul de 48 de ani din Cantemir ar fi intermediat plata banilor de către migranți. Cel de-al treilea suspect, un bărbat de 51 de ani din Armenia, ar fi făcut legătura cu persoanele care ar fi fabricat actele false, presupus în Ucraina.