O femeie în vârstă de 37 de ani din Sîngerei l-a născut pe cel de-al nouălea copil în ambulanță acum două zile.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazul a avut loc pe 5 ianuarie, într-o localitate din raionul Sîngerei.
Femeia se afla în săptămâna 38–39 de sarcină.
Ajuns la domiciliu, personalul medical a evaluat starea pacientei și a decis transportarea de urgență a acesteia la spital.
În timpul transportului către instituția medicală, s-a declanșat nașterea, iar la ora 14:45 s-au auzit primele țipete ale nou-născutului în ambulanță.
Femeia a născut un băiețel sănătos, cu greutatea de 3,35 kg, acesta fiind al nouălea copil al său.
Mama și nou-născutul, aflați în stare satisfăcătoare, au fost transportați în siguranță la un centru perinatal pentru îngrijiri postnatale.

