De la începutul anului 2026 au fost înregistrate 12 incidente și accidente feroviare, comparativ cu 10 incidente care s-au produs în anul 2025, anunță Calea Ferată din Moldova.
Potrivit CFM, cel mai recent accident a avut loc în seara zilei de 6 iunie, pe sectorul Cimișlia–Zloți. Un automobil în care se aflau cinci persoane, inclusiv trei copii, a intrat în fața unei locomotive. În urma impactului nu au fost raportate victime, însă vehiculul și locomotiva au fost avariate grav.
CFM precizează că, în contextul creșterii traficului feroviar și a vitezei trenurilor pe sectoarele modernizate, zona căii ferate rămâne una cu risc ridicat. Din cauza distanței mari de frânare, mecanicii nu pot opri imediat trenurile, ceea ce face dificilă evitarea accidentelor atunci când persoane sau vehicule pătrund pe șine.
Îndemnul CFM
În acest context, responsabilii de la Calea Ferată cer șoferilor și pietonilor să respecte cu strictețe regulile la trecerile la nivel. Traversarea trebuie făcută doar prin locuri amenajate și semnalizate, iar accesul pe linii în fața trenurilor este strict interzis. De asemenea, nu este permisă staționarea pe șine sau în zona de siguranță, iar semnalizarea rutieră trebuie respectată.
Instituția face apel și la părinți și profesori să le explice copiilor pericolele din zona feroviară.




