Peste 600 de persoane au ajuns la Institutul de Medicină Urgentă în ultimele două zile, după ce au alunecat și au căzut din cauza ghețușului. Mulți pacienți au suferit fracturi și traumatisme severe, iar unii au necesitat intervenții chirurgicale. De asemenea, și la spitalele „Valentin Ignatenco” și „Sfânta Treime” din capitală s-au adresat persoane cu traumatisme.

Zinaida spune că se îndrepta dimineața spre serviciu. În timp ce mergea pe un trotuar necurățat de pe strada Calea Ieșilor, femeia a alunecat, a căzut și și-a fracturat piciorul.

Și Angela se îndrepta spre serviciu în această dimineață, însă, din cauza poleiului, a căzut.  La spital, medicii au informat-o că va trebui să fie supusă unei intervenții chirurgicale.

„-Am rupt mâna și mi-au pus-o în gips. Nu se primește și trebuie numaidecât operație. Aștept să mă duc în secție și să îmi facă operație.
-Dar cum s-a întâmplat totul?
-Am trecut drumul, unde mergeau mașinile era totul normal. Numai am ajuns pe trotuar și am căzut.”

Iar Alexei se îndrepta spre casă de la piață. Chiar dacă era atent la drum, acesta spune că a alunecat și a căzut.

„Lunecuș. Am alunecat, am căzut și a fracturat piciorul. O să vedem ce va fi.”

Reprezentanții Institutului de Medicină Urgentă afirmă că, pe parcurusul zile de ieri au înregistrat un număr record de adresări la secția de primiri urgente.

Dorina ARSENE, PURTĂTOARE DE CUVÂNT IMU: „Timp de 24 de ore, la Institutul de Medicină Urgentă a fost o situație de excepție. Doar într-o singură zi s-au adresat și au fost consultați 374 de pacienți. În istoria institutului nu s-a mai înregistrat un astfel de număr record.”

Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Dintre persoanele care au ajuns la spitalul de urgență, 284 au suferit căzături și au necesitat evaluare medicală de specialitate, atât la traumatologie, cât și la neurochirurgie. 48 de pacienți au fost internați. De asemenea, 21 de pacienți cu fracturi deschise de gambă, gleznă și antebraț au fost supuși unor intervenții chirurgicale de urgență. 175 de pacienți au fost gipsați, iar 45 au suferit traumatisme neurochirurgicale, dintre care 10 au necesitat internare.”

Astăzi de ora 8:00 până la 16, alte 245 de persoane au ajuns la urgență, iar 30 de pacienți cu fracturi au fost internați.
De asemenea, și la spitalul pentru copii „Valentin Ignatenco” au fost înregistrate cazuri de traumatisme cauzate de alunecările pe gheață.

Larisa PARASCA, ȘEF DEPARTAMENTUL DE MEDICINĂ URGENTA SPITALUL „VALENTIN IGNATENCO”: „49 de copii au fost cu adresări la traumatolog și neurochirurg,30 de copii s-au adresat în urma traumatismelor în urma alunecărilor și căzăturilor pe ghețuș. La copii au fost internați.”

Totodată, la Spitalul „Sfânta Treime” din capitală, 33 de persoane s-au adresat medicilor cu traumatisme provocate de ghețuș.