Poliția solicită ajutorul cetățenilor pentru găsirea unui băiat de 14 ani din orașul Rîbnița, care a plecat de acasă în urmă cu mai bine de o săptămână și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor oferite organele de drept, copilul a plecat de la domiciliu la 20 septembrie. Familia a sesizat inițial autoritățile competente din Rîbnița, iar la 28 septembrie, cazul a fost transmis și Inspectoratului de Poliție Rezina.

Ce purta băiatul când a plecat de acasă

În momentul dispariției, băiatul purta un pulover, blugi negri și adidași negri cu o linie albă.

Polițiștii desfășoară acțiuni pentru stabilirea locului aflării adolescentului și verifică toate informațiile care ar putea contribui la găsirea acestuia.

Poliția cere ajutorul cetățenilor

Persoanele care l-au văzut pe băiat sau dețin orice informație despre locul în care s-ar putea afla sunt rugate să anunțe imediat Poliția la 112 sau să se adreseze celui mai apropiat sector de poliție.

Băiat dispărut
Băiat dispărut/ Poliția