Desemnat de PAS candidatul partidului pentru fotoliul de primar al capitalei, Alexandru Vornicu, actualul edil de la Stăuceni se pare că a început deja campania electorală. Într-un video postat pe facebook acesta a transmis un mesaj viitorilor alegători, încare le spune că își dorește să realizeze în Chișinău ceea ce a făcut și la Stăuceni și că își propune să dezvolte municipiul prin atragerea fondurilor europene și modernizarea serviciilor publice.

Alexandru VORNICU, PRIMARUL ORAȘULUI STĂUCENI: „În ultimii șapte ani, am condus orașul Stăuceni așa cum cred că trebuie condusă orice localitate. Cu respect față de oameni, cu grijă față de fiecare ban public și cu hotărârea de a lăsa lucrurile mai bune decât le-am găsit. Le mulțumesc tuturor celor care apreciază transformările din Stăuceni.”

Vornicu promite să transforme Chișinăul după modelul de dezvoltare implementat la Stăuceni. 

Alexandru VORNICU, PRIMARUL ORAȘULUI STĂUCENI: „Cred cu tărie că Chișinăul poate fi modernizat din temelii și merită să devină o capitală cu adevărat europeană, administrată cu demnitate, corectitudine și responsabilitate.”

Anunțul despre desemnarea lui Vornicu drept candidat PAS la alegerile locale din 2027 pentru primăria Chișinău a fost făcut în urmă cu două zile de organizația municipală PAS Chișinău. Primarul de la Stăuceni a fost propus și pentru funcția de președinte al organizației. Decizia finală urmează să fie luată în cadrul Convenției municipale din 26 iulie. La alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, Alexandru Vornicu a fost reales în funcția de primar al orașului Stăuceni din primul tur, cu peste 77 la sută din voturi. Acesta este la al doilea mandat.