Deputatul Alla Dolinta, care in 2020 a fost surprinsa la o sedinta online a comisiei juridice in timp ce manca zeama, renunta la fotoliul din parlament. In cererea de demisie, socialista a mentionat ca paraseste si formatiunea PSRM, din cauza pozitiei partidului fata de razboiul din Ucraina. Colegii de partid spun ca Dolinta ar fi fost supusa unor presiuni care au determinat-o sa ia aceasta decizie.

Potrivit documentului publicat pe site-ul parlamentului, socialista Alla Dolinta a scris in cererea sa de demisie ca ii este foarte greu sa accepte razboiul din tara vecina, intrucat Ucraina este bastina parintilor sai. Deputatul a mentionat ca renunta la fotoliul din parlament si, totodata, se retrage din PSRM.

Alla DOLINTA: “Nu sunt de acord si nu sustin metodele, conceptul si retorica atat a conducerii, cat si a partidului. Pentru mine, durerea Ucrainei este durerea mea.”...scrie Alla Dolinta. 

Cererea a fost scrisa la inceputul acestei saptamani, pe 11 iulie. Am telefonat deputatul pentru a afla de ce decizia vine abia acum, dupa aproximativ cinci luni de la inceputul razboiului, aceasta insa a inchis telefonul. Deputatul Vlad Batrancea a declarat ca asupra colegei lor ar fi fost facute presiuni, care au determinat-o sa ia aceasta decizie.

Vlad BATRANCEA, DEPUTAT PSRM: “Doamna Dolinta a avut activitati pe parcursul anilor in Ucraina si intelegem foarte bine ca cineva a determinat-o sa faca aceasta declaratie.”

Totodata, socialistii spun ca deputata nu si-a exprimat niciodata pozitia in legatura cu razboiul din tara vecina.
Alla Dolinta s-a facut cunoscuta opiniei publice mai ales dupa ce, in octombrie 2020, a aparut la o sedinta online a Comisiei juridice, numiri si imunitati in timp ce manca zeama.

In timp ce un proiect era supus votului, colegul sau de partid, Vasile Bolea, a indemnat-o sa deconecteze camera.

“- Pofta mare, dar mai avem 5-10 minute.

- Cer scuze.

- Deconectati camera.”
Un document publicat de Comisia Electorala Centrala arata ca Alla Dolinta a fost unul dintre cei mai generosi sponsori ai partidului din care face parte. Mai exact, potrivit raportului privind gestiunea financiara din campania prezidentiala din 2016, familia deputatei a transferat pe contul electoral al candidatului PSRM, Igor Dodon, aproape 120 de mii de lei.
Anticoruptie.md scrie insa ca pentru parlamentarele din 2014, familia deputatei a facut o donatie de peste 500 de mii de lei, desi veniturile declarate erau de circa 93 mii de lei pentru anii 2012-2013.
Totodata, jurnalistii de la Rise Moldova au realizat o investigatie, in care se arata ca sediul PSRM ar apartine Allei Dolinta, printr-o firma reprezentata de aceasta. Imobilul de peste 800 de metri patrati, evaluat de Cadastru la sase milioane de lei, s-ar afla in proprietatea familiei Dolinta inca din octombrie 2007.
In declaratia sa de avere, insa, socialista declara doar doua apartamente, cumparate la pretul de circa 40 de mii de euro si 7 mii de euro. Totodata, aceasta declara doua masini de lux, dar si sapte terenuri agricole cu o valoare de peste 5400 euro.
Pentru functia de deputat, Dolinta a ridicat in anul 2021 un salariu de peste 235 de mii de lei. Totodata, aceasta a mai obtinut indemnizatii de la secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, de peste 245 de mii de lei.