Alti doi inspectori din cadrul Agentiei pentru Protectia Consumatorului si Supravegherea Pietei au fost trimisi pe banca acuzatiilor. Acestia sunt invinuti de corupere pasiva.

Potrivit procurorilor, angajatii APCSP ar fi efectuat periodic controale la comerciantii din pietele din capitala si din tara, iar pentru a nu indica in acte presupusele nereguli stabilite in activitatea de intreprinzator, acestia ar fi pretins si primit de la agenti economici, bani sub forma de taxe de protectie intre 5000 si 10 000 de lei. 

Cei doi inspectori sunt invinuiti pentru trei capete de corupere pasiva, prin primirea bunurilor, ce nu li se cuvin, pentru a nu-si indeplini atributiile functionale.

La data de 3 decembrie 2021, procurorii anticoruptie si ofiterii CNA au retinut patru persoane, in cadrul unui dosar penal de corupere. Banuitii ar fi gestionat o schema de coruptie, prin intermediul careia ar fi pretins si primit sistematic bani de la agenti economici pentru a nu le ingradi activitatea comerciala.

Potrivit rechizitoriului, pe data de 10 aprilie 2021, activand in calitate de inspectori ai Directiei control produse industriale si servicii din cadrul Agentiei pentru Protectia Consumatorului si Supravegherea Pietei, invinuitii au pretins si au primit de la un comerciant 10 000 de lei, pentru a nu indica in actul de control neregulile depistate si pentru a nu-i confisca marfa, comercializata fara acte permisive. Pentru aceleasi servicii, pe data de 8 iulie 2021 si respectiv 24 noiembrie 2021, acestia au pretins 6000 de lei si alte 5000 de lei de la alti doi comercianti pentru aceleasi servicii.

La sfarsitul lunii ianuarie 2022, dosarul in privinta a doi din cei patru inspectori retinuti a fost expediat in judecata.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.