La un an de la invazia Federatiei Ruse in Ucraina, presedintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu un mesaj de sprijin pentru poporul ucrainean. Seful Legislativului, multumeste moldovenilor pentru ca si-au deschis sufletul pentru refugiatii din tara vecina si mentioneaza ca Republica Moldova condamna agresiunea Federatiei Ruse impotriva Ucrainei si cere incetarea cat mai curand a focului.
"Se implineste exact un an de la o tragedie de neinchipuit care s-a abatut asupra regiunii noastre. La 24 februarie 2022, Rusia a atacat nejustificat si neprovocat Ucraina. Noaptea, la 4 dimineata, armata rusa a lansat un atac masiv cu tot tipul de arme asupra vecinilor nostri. Razboiul a batut la usa noastra si din pacate, efectele acestuia s-au rasfrant indirect asupra noastra si continua sa ne afecteze.
Un an de la agresiunea rusa, fara precedent in Europa de la al doilea razboi mondial. Moldova si-a deschis larg usile pentru refugiatii ucraineni, cetatenii moldoveni continua sa gazduiasca peste 80 de mii de ucraineni. Un efort maret al societatii noastre care a demonstrat ca suntem o tara mica, cu inima mare" , a mentionat Igor Grosu.
Totodata, seful Parlamentului a mentionat ca Republica Moldova isi doreste cat mai curand sa se termine acest razboi care a furat mii de vieti si maturat sute de localitati.
"Ne dorim cat mai repede ca acest razboi nedrept sa se termine. Dar nu oricum. Am fost si ramanem alaturi de prietenii nostri din Ucraina si bravul popor ucrainean. Iata de ce, la aceasta aniversare trista, anunt ca am inregistrat in Parlament o declaratie oficiala a legislativului prin care condamnam agresiunea Federatiei Ruse impotriva Ucrainei. Cerem incetarea cat mai curand a focului in baza formulei Pacii” propusa de Presedintele Ucrainei Volodimir Zelenski si consideram ca implementarea acesteia va contribui la reconstructia Ucrainei si la stabilitate in regiune.
Suntem si vom fi solidari cu Ucraina si poporul ucrainean" , a concis presedintele Parlamentului.
Pe 24 februarie 2022, Federatia Rusa a invatat Ucraina, dupa cateva luni in care a masat peste 150.000 de soldati si echipamente militare in apropiere de granitele Ucrainei, pe care a inconjurat-o din trei parti.
Invazia a inceput in dimineata zilei de 24 februarie 2022, cand presedintele rus Vladimir Putin a anuntat o „operatiune militara speciala” care urmareste „demilitarizarea” si „denazificarea” Ucrainei. Cateva minute mai tarziu, au fost lansate lovituri rusesti si o invazie terestra de amploare pe intreg teritoriul Ucraine.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


