Toamna se numără șantierele și… ambuteiajele. În mai multe zone din capitală, lucrările de reparație a drumurilor și trotuarelor dau peste cap traficul. Străzi aglomerate, benzi închise și minute bune pierdute în ambuteiaje – cu asta se confruntă zilnic șoferii. Supărarea conducătorilor auto se transmite și unor muncitori, care spun că încearcă să facă totul pentru ca drumurile să arate bine cât mai curând. 

Strada Burebista din capitală a fost astăzi aglomerată încă de la primele ore ale dimineții, situație neobișnuită pentru această zonă. Motivul? Carosabilul a intrat în reparații. Pentru unii șoferi, ambuteiajele au fost egale cu nervi întinși la maximum și întârzieri.

„Foarte aglomerat, ar trebui mai bine seara. Foarte aglomerat și se fac multe ambuteiaje. Noi lucrăm și ajungem foarte târziu la clienți. Mai bine seara.”

„Eu cred că este cam greu pentru noi ca șoferi. Sunt străin, din Anglia, dar noi așa nu facem, pe parcursul zilei. Trebuie să fie făcut noaptea, când e mai liniștit pe drum.”

Cu nervii la pământ sunt și muncitorii, care spun că, deși zonele aflate în reparație sunt delimitate prin indicatoare, unii șoferi continuă să circule cu nepăsare pe carosabilul abia asfaltat.

„-Șoferii nu au niciun pic de soviste. Noi vrem să le facem bine, să iasă, să intre. Noi le arătăm că meargă încetișor, dar ei rup tot. Nu au un pic de soviste.
-Șoferii sunt supărați?
-Sunt supărați, dar noi tot nu putem. Rup tot drumul. Trebuie să se ducă să se întoarcă măcar cât se usucă.”

Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „Ambuteiaje se formează și pe șoseaua Hâncești, unde una dintre cele trei benzi de circulație pe sens este închisă pentru reparații. Astfel, șoferii sunt nevoiți să aștepte minute în șir pentru a-și putea continua drumul.”

Totuși, sunt și șoferi care înțeleg situația. Ca să evite întârzierile, pleacă mai devreme din casă. 

„Ne deranjează, dar nu avem încotro.
-Vă luați mai mult timp pentru a ajunge?
-Da, desigur, de mai mult timp e nevoie, dar în general, un pic de răbdare și totul va fi bine.”

Schimbăm locația, nu și problema. Ne aflăm pe strada Gheorghe Asachi, unde, din cauza lucrărilor de reparație a trotuarelor, una dintre benzi a fost închisă pentru circulație.

„-Ați întârziat vreodată undeva din cauza ambuteiajelor?

-Evident! Nu odată! Asta e ceva normal! Trebuie să te pornești cu două ore înainte, ca la aeroport.

-Deja vedeți asta ca o normalitate?

-În Germania e atfel, dar aici trebuie așa, altfel nu ai cum.”

„Să alegem timpul, tot ar fi mai bine noaptea, dar mă rog, dacă ziua e mai convenabil. Lasă să facă, decât să nu facă, lasă să facă mai bine.”

Unele lucrări de reparație a drumurilor au loc și pe timp de noapte. Noaptea trecută s-a lucrat pe strada Gheorghe Asachi. Potrivit Primarului General, Ion Ceban, este vorba de frezarea asfaltului vechi și pregătirea carosabilului pentru asfaltare. Potrivit Direcției Generale Mobilitate Urbană Chișinău, lucrări de reparație au loc pe anumite tronsoane de pe șoseaua Muncești, strada Meșterul Manole, Șoseaua Hâncești, strada Gheorghe Asachi, Burebista, strada Calea Orheiului. Și în centrul orașului se muncește pe strada Veronica Micle și 31 August 1989.