Amenzile pentru constructia cladirilor ilegale vor creste de opt ori si vor ajunge pana la 75 de mii de lei. Deputatii Partidului Actiune si Solidaritate au inregistrat un proiect de lege care va inaspri pedepsele pentru ilegalitati in constructii si va combate emiterea ilegala de autorizatii. Modificari in acest sens urmeaza a fi facute la Codul Contraventional. 

Potrivit proiectului propus de PAS, vor creste sanctiunile pentru actiunile ilicite in domeniul constructiilor, vor fi introduse pedepse suplimentare, cum ar fi retragerea dreptului de a desfasura o anumita activitate sau de a detine o functie publica. Totodata, autoritatile publice locale vor putea fi sanctionate pentru ca refuza sa elibereze certificate de urbanism agentilor economici, care au actele in regula. 

Alexandru TRUBCA, DEPUTAT PAS:“Sanctiunile sunt prea mici pentru a opri din actiunile ilicite ale raufacatorilor. In aceste conditii, am decis sa venim cu o majorare semnificativa a sanctiunilor pentru actiunile in domeniul constructiilor. Ne-am propus sa majoram sanctiunea de circa 8 ori, de la maxim 9800 de lei cat este acum, la 75 de mii de lei.”

Autorii proiectului au venit cu o sanctiune complementara, care va prevedea, dincolo de amenda pe care o va achita persoana vinovata, si cu privarea dreptului de ocupare a functiei publice. Totodata, vor fi sanctionati si functionarii publici care elibereaza fraudulos documentele de urbanism. 

Alexandru TRUBCA, DEPUTAT PAS:“Vom sanctiona atat prin amenda, cat si prin retragerea dreptului de a ocupa o functie publica.”

De asemenea, vor fi inasprite sanctiunile pentru cei care aduc prejudicii monumentelor istorice, asa cum in prezent, o persoana care a demolat ilegal un monument istoric poate scapa cu o amenda de doar 1500 de lei, iar persoana cu functie de raspundere care a admis acest lucru nu este sanctionata sub nicio forma.